Membrii echipei noastre au competente variate si sunt specializati in cele mai importante domenii ale dreptului, ceea ce ne permite sa oferim toata gama de servicii necesare bunei functionari a oricarei afaceri. In acelasi timp, raspundem solicitarilor venite din partea persoanelor fizice, atunci cand ele se afla in aria noastra de expertiza.

Principalele noastre domenii de activitate sunt:

Drept comercial si societar

Echipa noastra ofera consultanta juridica comerciala cu privire la o arie vasta de operatiuni comerciale.

Expertiza noastra include redactarea si negorierea contractelor comerciale interne si internationale, litigii comerciale intre societati sau asociati, asigurarea conformarii activitatii clientilor nostri cu cadrul legal general cat si in cazul domeniilor cu reglementari specifice.

Serviciile noastre acopera de asemenea infiintarea de societati comerciale, organizatii non-profit si reprezentante ale companiilor straine in Romania, inclusiv consultanta cu privire la alegerea celei mai bune forme juridice si structuri interne, guvernanta corporativa generala, stabilirea si implementarea politicilor interne ale societatilor.

Litigii si arbitraj

Unul dintre principalele noastre domenii de activitate consta in asistarea si reprezentarea clientilor in vederea solutionarii litigiilor.

Expertiza noastra include intregul spectru al mecanismelor de solutionare a conflictelor si al litigiilor, de la negocieri, mediere, conciliere si pana la stabilirea strategiei si reprezentarea clientilor in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Curtii Constitutionale, precum si a celorlalte instante judecatoresti din Romania, cat si in cadrul procedurilor de arbitraj.

Am acumulat o bogata si relevanta experienta in special in litigii din domeniile dreptului comercial si civil, contencios administrativ si fiscal, dreptul proprietatii intelectuale, dreptul muncii, cat si in proceduri de insolventa.

Concurenta

Acordam clientilor nostri consultanta privind probleme de concurenta pentru a ne asigura ca acestia nu incalca regulile de concurenta, auditand contractele pe care le incheie cu partenerii si asigurand trainingul angajatilor pentru a-i familiariza pe acestia cu regulile de concurenta.

Asistam clientii in cadrul investigatiilor cu privire la posibile intelegeri verticale, practici de tip cartel sau cazuri de abuz de pozitie dominanta, inclusiv in procedurile si inspectiile inopinate organizate de autoritatile cu atributii in domeniul concurentei.

Proprietate intelectuala

Expertiza noastra acopera intreaga gama de servicii referitoare la inregistrarea, administrarea si protejarea drepturilor de proprietate intelectuala si industriala apartinand clientilor nostri.

In acest scop asistam clientii in tranzactii privind exploatarea marcilor comerciale, desene si modele industriale, brevete de inventii, in materia drepturilor de autor, software si know-how, si de asemenea reprezentam interesele acestora in litigii avand ca obiect apararea drepturilor lor in cazuri de incalcare a marcilor si brevetelor inregistrate, contrafacere, drepturi de autor sau conflicte privind domenii de internet.

Protectia datelor cu caracter personal

Asiguram consiliere clientilor nostri in domeniul protectiei datelor cu caracter personal, prin analiza operatiunilor de prelucrare de date, redactarea si implementarea politicilor interne in acest domeniu, identificarea si corectarea potentialelor probleme in vederea conformarii cu reglementarile legale aplicabile.

De asemenea organizam traininguri pentru angajatii clientilor nostri cu atributii in domeniul prelucrarilor de date cu caracter personal si acordam consultanta pentru DPO.

Fuziuni si achizitii

Am acumulat experienta participand in tranzactii complexe de achizitii si fuziuni de companii, pe parcursul formularii si negocierii ofertelor, realizarii proceselor de due diligence juridic, redactarii documentelor tranzactiei, asistand companii si asociati si protejand interesele acestora pana la finalizarea tranzactiilor.

Dreptul muncii

In domeniul dreptului muncii, asiguram clientilor nostri consultanta cu privire la negocieri colective, elaborarea regulamentelor interne, restructurari de activitate si concedieri colective, proceduri disciplinare si litigii de munca. Totodata asistam persoanele fizice ale caror drepturi sunt incalcate de catre angajtorii acestora, in vederea gasirii celei mai potrivite strategii pentru negocierea unei solutii amiabile sau in instantele de judecata.

Media si Publicitate

Asiguram consultanta atat unor firme nationale cat si unor companii internationale care desfasoara afaceri in domeniul media si publicitate din Romania, deruland intreaga gama larga de operatiuni juridice specifice acestui domeniu, cum ar fi redactarea si negocierea contractelor, conformarea cu reglementarile legale specifice sau aspecte legate de protectia drepturilor de proprietate intelectuala.

Drept imobiliar

Expertiza firmei noastre include asistenta juridica privind achizitionarea de bunuri imobiliare, precum si consultanta in dezvoltarea si finantarea proiectelor imobiliare, in conformitate cu legislatia nationala si regulamentele locale.

Constructii si Inginerie

Printre clientii nostri se numara companii importante din domeniul constructiilor si ingineriei, carora le acordam consultanta in cadrul activitatii lor incepand de la negocierea contractelor si pana la derularea pe termen lung a unor proiecte si operatiuni complexe.

Auto

Avocatii nostri au dobandit o bogata experienta in
domeniul auto, consiliind numerosi clienti care activeaza pe aceasta piata, cum
ar fi distribuitori de piese auto, de vehicule, unitati reparatoare si
asociatii patronale din acest domeniu.

Am reprezentat interesele clientilor nostri intr-o
gama larga de aspecte legale, incepand cu problemele comerciale uzuale
  ale acestui domeniu, probleme complexe vizand
distributia de piese auto si reparatia de autovehicule, si pana
  la probleme tinand de domeniul protectiei
drepturilor intelectuale si industriale precum si de dreptul concurentei pe
piata auto.
 

Farma

Oferim consultanta clientilor care activeaza in domeniul farma de o indelungata perioada de timp, in care avocatii nostri au analizat cadrul legal si au identificat solutii complexe pentru a putea depasi numeroase probleme in acest domeniu de activitate strict reglementat.

Fie ca este vorba de probleme de reglementare si conformitate, de aspecte specifice distributiei de medicamente, dispozitive medicale si suplimente alimentare, de protejarea drepturilor de proprietate intelectuala in sectorul farma sau de alte aspecte conexe acestui domeniu, am sustinut mereu activitatea clientilor nostri, atat prin consultanta acordata cat si prin asistarea si reprezentarea acestora in fata autoritatilor statului.